Cum să faci să nu te cerți cu vecinul

Cum să faci să nu te cerți cu vecinul

Nu avem niște statistici exacte, dar dacă mergi pe diverse site-uri și grupuri de facebook dedicate sfaturilor juridice o să ajungi la aceeași concluzie la care am ajuns noi:  disputele între vecini privind gardurile sunt destul de frecvente. Acestea sunt legate de amplasarea gardului, înălțimea acestuia, dreptul de proprietate sau obligațiile privind construirea și întreținerea gardurilor.

Să ajungi la judecătorie cu vecinul tău, sigur nu e pe lista de lucruri pe care ți le dorești prea curând, așa-i? Ca să eviți orice fel de potential conflict, cel mai simplu este să fii informat cu privire la legislația și reglementările în vigoare. Pentru că, oricât de prietenos vă salutați tu și vecinul, acolo unde lucrurile sunt ambigue, există loc de neînțelegeri.

 

unnamed 41

 

Uite care sunt regulile jocului „Eu, vecinul și gardul nostru”:

 

Gardul comun și întreținerea lui

Codul Civil Român este destul de clar în privința gardurilor comune. Dacă tu și vecinul tău aveți un gard comun, atunci e clar că amândoi trebuie să contribuiți la întreținerea lui. Asta înseamnă că dacă gardul are nevoie de reparații sau trebuie vopsit, costurile trebuie împărțite în mod egal. 

Problema asta nu o să o ai cu un gard de aluminiu pentru că, după cum deja sigur știi, gardul de aluminiu nu trebuie vopsit pentru că nu ruginește. Totuși, din diferite motive, ar putea să apară nevoia unor reparații. E important să știi că cheltuielile sunt datoria amândurora.

 

Construirea gardului

Dacă vrei să construiești un gard nou și vecinul tău nu este de acord să împartă costurile, poți să-l construiești pe cheltuiala ta, dar trebuie să te asiguri că este pe proprietatea ta, nu pe linia de hotar. Stai de vorbă cu vecinul tău înainte să începi construcția, asta vă poate scuti de multe probleme.

 

Înălțimea gardului

Legea spune că înălțimea gardului trebuie să fie conformă cu reglementările locale. Dacă nu există reglementări specifice în zona ta, gardul nu ar trebui să fie mai înalt de 2 metri, altfel poate să creeze disconfort vizual sau vecinul te poate acuza că îi umbrești excesiv curtea.

 

Gardul cu vedere

Dacă vrei să construiești un gard prin care poți vedea în curtea vecinului (distanța între lamele să fie foarte mare), trebuie să-l construiești la cel puțin 1,90 metri de linia de hotar pentru a respecta intimitatea vecinului tău. Asta dacă nu ai acordul lui în avans. Dacă discutați și își dă acordul, atunci poți folosi linia de hotar dintre cele două proprietăți ca să construiești gardul, indiferent de cât de mult poți vedea prin el.

 

Reglementările locale

Pe lângă Codul Civil, fiecare localitate poate avea reglementări suplimentare privind gardurile. De exemplu, unele localități impun folosirea anumitor materiale ca să se mențină un aspect uniform. De asemenea, construirea sau modificarea unui gard poate necesita o autorizație de construire. Cel mai bine este să mergi la primăria locală ca să afli care sunt regulile specifice pentru zona ta. 

 

Sancțiuni și litigii

Dacă nu respecți reglementările și-ți deranjezi vecinul, acesta poate să te dea în în judecată. După evaluare, instanța poate decide chiar demolarea gardului care îi aduce neplăceri vecinului tău sau te poate obliga să îi plătești vecinului despăgubiri. Cel mai rău, probabil, e atunci când sunt bifate amândouă: dai jos gardul și plătești și despăgubiri.

 

Cum să eviți conflictele

Cea mai bună soluție, așa cum spuneam și la începutul articolului, este comunicarea. Discută cu vecinul tău înainte să începi orice construcție sau reparație. Încercați să ajungeți la un acord astfel încât să vă fie bine amândurora.  Dacă aveți neclarități și dacă nu reușiți să găsiți o cale de mijloc, consultați un avocat sau autoritățile locale, dar faceți asta înainte de a construi. Totul o să dureze mai mult și o să fie mai costisitor dacă ai fi prevenit.



 

Gardurile trebuie să îți simplifice viața, nu să ți-o complice. Ele pot influența aspectul general al casei tale și felul în care tu te simți în curte, dar pot influența și relația pe care o ai cu vecinii. În bine sau în mai puțin bine. Este important să fii informat și să comunici cu vecinii tăi înainte să iei o decizie.

 

unnamed 42

 

 

Sfatul nostru 

Invită-ți vecinul la o limonadă și povestește-i despre cât de bine o să vă fie cu un gard de aluminiu! 



Alte articole

Completează și primești CADOU:

  • 1 Voucher de 100 lei la achizitie
  • 1 sedinta de consultanta GRATUITA cu unul dintre tehnicienii nostri

In sedinta GRATUITA de consultanta vei primi sfaturi si o propunere personalizata pentru garduri/porti care se incadreaza in cerintele tale (design/buget)