Cum alegi o poartă auto? Ghid cu probleme și soluții pentru 5 tipuri de porți auto din aluminiu

Cum alegi o poartă auto? #portiauto #egarduri

Până să te apuci de cercetat, ți se pare că nu e mare lucru de știut despre o poartă auto. În fond, ce mare lucru? Ai o curte, un loc special amenajat unde pui mașina și, evident, vrei o poartă auto, că doar n-o să stai fără poartă auto la casă, așa cum nu stai fără ușă la intrarea în casă, nu? 

Și ce ar fi așa de important de știut în afară de preț și design?

Tu nu vrei decât o ”poartă normală”. 

Ei și aici începe să fie complicat!

Hai să-ți povestim ceva simpatic din experiența noastră de producători de porți auto din aluminiu: avem clienți peste tot în România, în toate zonele din țară. Și, ca-n toate aspectele vieții, există diferențe culturale între diverse zone din țară. Uite, în Ardeal, de exemplu, când ne sună un client și ne cere o ”poartă auto NORMALĂ”, am învățat că se referă, de fapt, la o POARTĂ BATANTĂ. Se poartă mult acolo porțile batante, așa e specificul arhitectural, așa se construiesc casele și curțile și asta înseamnă ”normal” acolo.

Un client din zona Moldovei, însă, de obicei se referă la POARTA CULISANTĂ atunci când ne cere o ”poartă auto normală”.

Dincolo de aspectul amuzant, însă, noi credem că poarta normală este poarta auto care se potrivește cel mai bine curții tale. Și, ca să poți alege, trebuie întâi să știi care sunt tipurile de porți auto din aluminiu și la ce fel de specific de curte se potrivește fiecare.

Ține minte: Alegerea greșită înseamnă blocaje, costuri suplimentare și un aspect care nu îți mai aduce bucurie. 

Alegerea potrivită înseamnă: acces rapid, siguranță și un design care îți reflectă personalitatea și gusturile.

În acest articol vei găsi:

  • două probleme la care să fii atent pentru fiecare din cele cinci cele mai cunoscute tipuri de porți auto din aluminiu care există pe piață – culisantă, autoportantă, batantă, articulată la 90°, telescopică;
  • recomandarea tipului de poartă auto potrivită pentru fiecare tip de curte.

! Aluminiul este firul roșu al discuției, pentru că toate porțile auto din aluminiu de la e-garduri sunt:

  • personalizate ca design și culoare după propriile tale preferințe.
  • ușor de montat, după instrucțiunile clare și asistența pe care ți-o punem în permanență la dispoziție pe canalele de comunicare pe care le preferi tu.
  • pregătite pentru automatizare într-o manieră care să asigure accesul facil al electricianului și rezistența pe termen foarte lung a porții tale (vorbim despre zeci de ani). 

1. Poartă auto culisantă – problema spațiului lateral și grija pentru șină

Poartă auto Culisantă

Porțile auto culisante sunt o opțiune comodă din toate punctele de vedere: design, ușurință la montaj și automatizare, siguranță și durabilitate. O poartă auto culisantă are nevoie de o șină pe care să alunece în spațiul lateral panoul de poartă. 

E cea mai fiabilă soluție, pentru că șina e foarte rezistentă, iar panoul de poartă e un dreptunghi care nu e supus nici unei forțe care să îl îndoaie sau să îl facă să se deformeze. În plus, se sprijină pe roți, deci nu pune presiune pe nici un fel de balamale.

Pentru ce curți se potrivește?

Pentru poarta auto culisantă ai nevoie de o curte cu o deschidere lungă. Practic, panoul de poartă trebuie să acopere golul porții, dar trebuie să existe încă pe atâta loc pentru ca acest panou să aibă spațiu să culiseze în lateral. 

2 probleme uzuale la porțile auto culisante:

Problemă 1: Ai într-adevăr suficient spațiu de retragere?

O poartă culisantă glisează paralel cu gardul, necesitând un spațiu liber cel puțin egal cu lățimea golului. Subestimezi distanța, sacrifici locul de parcare din curte sau blochezi aleea pietonală.

Dacă ai, de exemplu, un gol de poartă de 4 metri, îți mai trebuie încă 4 metri fie la stânga, fie la dreapta, ca să aibă loc poarta să culiseze. În caz că ai avea acest spațiu, dar fix aolo e și poarta pietonală, există o soluție: se poate integra poarta pietonală în poarta auto, dar necesită costuri suplimentare, aferente porții pietonale.

Dacă spațiul disponibil pe lateralele golului de poartă e mai mic, poți opta pentru poarta auto telescopică, o opțiune care îți rezolvă foarte elegant problema.

Problemă 2: Praful și zăpada pot să blocheze șina

Rolele rulează pe o șină la nivelul solului; frunzele, praful pot acoperi șina dacă ea e montată direct pe sol, fără să existe un spațiu de parcare betonat.

Zăpada este o problemă și pentru spațiile de parcare betonate: șina se acoperă cu gheață și împiedică poarta să culiseze, iar curățarea e dificilă iarna. Noi am găsit o soluție simplă, pe care o recomandăm în pachetul de bază oricui optează pentru o poartă auto culisantă: montăm un cablu de degivrare în șină la orice poartă auto culisantă. 

Practic, tot ce mai ai de făcut e să chemi un electrician care să cupleze cablul la o automatizare simplă și ai rezolvat fără nici o bătaie de cap problema gheții pe șină.

2. Poartă auto autoportantă – lățimea golului de acces și grinda de beton

Poarta auto autoportantă

E o poartă auto spectaculoasă, care atrage imediat interesul și entuziasmul. Acest tip de poartă pare că plutește, pentru că nu are șină, iar culisarea se face pe principiul telefericului: rolele se prind de o grindă de beton, iar șina se fixează în partea de jos a porții și îmbracă rolele. 

E o poartă care elimină din start toate problemele legate de zăpadă sau de acumularea de murdărie pe șină și de aceea e solicitată expres de mulți clienți. Are și avantajul că nu e nevoie ca spațiul din curte să fie betonat. Însă e o poartă auto mai sofisticată, deci cu un preț mai ridicat și de aceea, dacă doar zăpada e problema clientului, noi avem mereu grijă să îi indicăm și explicăm în detaliu și soluția mai simplă a porții culisante cu cablu de degivrare integrat în șină.

Pentru ce curți se potrivește?

E potrivită pentru curți cu terenuri în pantă, unde nu merge poarta batantă. De asemenea, e potrivită pentru curți care nu au amenajat un spațiu de parcare betonat sau pentru curți din zone cu zăpadă abundentă, unde o șină la sol ar deveni colmatată. 

Faptul că panoul “plutește” aduce un plus de securitate: nu poate fi blocat de pietre introduse pe șină.

2 probleme uzuale la porțile auto autoportante:

Problema 1: Necesită mult spațiu pe lângă golul de poartă

Poarta auto autoportantă are o prelungire în formă de trapez adăugată la panoul efectiv de poartă. Rolul acestei prelungiri este balanseze greutatea porții, în așa fel încât să nu se rotească și să pună presiune sau să cadă din role atunci când culisează. Această consolă sub formă de trapez prelungește, practic, lungimea porții cu încă 40-50% față de golul de poartă, deci va fi nevoie de un spațiu lateral suplimentar mai mare pentru a avea loc să se deschidă până la capăt. 

Problema 2: Necesită o grindă de beton pe care să fie montate rolele

Chiar dacă nu ai nevoie de alee betonată ca să asigur funcționarea perfectă a acestei porți, ai, totuși, nevoie de o grindă de beton pe care să prinzi sistemul de role care, la poarta autoportantă sunt prinse ”invers”, adică de beton, nu de poartă, așa cum ne gândim în mod intuitiv.

3. Poartă auto batantă – unghiul de deschidere și rezistența la vânt

Poarta auto batantă

Poarta auto batantă are două foi de poartă care trebuie să se deschidă în interiorul curții, să se alinieze perfect la închidere și să nu se ”dea peste cap”, adică să se deschidă spre exteriorul curții, spre stradă. Este o poartă auto care se prinde în balamale, pe stâlpul de suport al porții. 

Pentru ce curți se potrivește?

Deschiderea celor două foi de poartă spre interiorul curții presupune existența unui spațiu în curte care să fie suficient de larg astfel încât foile de poartă auto să se deschidă, să poți parca mașina pe locul de parcare și să ai loc să și închizi poarta auto batantă, fără să dai peste mașină. 

Așadar, ai nevoie de o curte adâncă, fără mobilier, arbori sau garaje pe traiectoria aripilor. 

Sistemul batant clasic este cel mai economic dintre toate tipurile de porți auto din aluminiu și se montează în mai puțin de 2 ore cu ajutorul accesoriilor livrate de e-garduri și a asistenței tehnice pe care o oferim.

2 probleme uzuale la porțile auto batante:

Problema 1: Pantă interioară vs. unghi de deschidere

Dacă aleea unde vrei să parchezi mașina urcă spre casă, atunci foaia de poartă auto batantă, în momentul în care se deschide, va lovi solul la jumătatea curselor. E o problemă dificil de rezolvat. În funcție de cât e de abruptă panta, poți lua în considerare turnarea unei platforme de nivelare sau te poți orienta, cu costuri mai reduse ca timp și dificultate de execuție, spre un alt tip de poartă auto.

Problema 2: Forța vântului

Pentru că e formată din două foi ușoare de aluminiu prinse în balamale de stâlpul de suport, există riscul ca vântul să forțeze foile de poartă și să le dea peste cap. E neplăcut și erodează și rezistența balamalelor. E o problemă foarte ușor și ieftin de rezolvat prin alegerea unui design al porții auto care să permită circulația aerului printre lamelele de aluminiu. Dacă te deranjează să se vadă în curtea ta, nu e nici o problemă, poți alege profilul de lamelă ”Diamond”, care asigură circulația aerului, ferindu-te, în același timp, de privirile indiscrete. 

4. Poartă auto culisantă telescopică – sincronizarea segmentelor și șinele multiple

Poarta auto telescopică

Este o variantă a porții auto culisante. E formată din 2 sau din 3 segmente care culisează lateral, în paralel unele față de altele, pe șine separate. Este o variantă care rezolvă problema lipsei de spațiu lateral din cauza căruia nu se poate opta pentru o poartă culisantă pe singură șină.

Pentru ce curți se potrivește?

Dacă ai o curte în care golul de poartă este mare, dar spațiul lateral nu e suficient, poți încerca varianta porții auto telescopice. Practic, o poartă auto telescopică din două segmente înjumătățește spațiul lateral necesar pentru culisare. Segmentele de poartă se aliniază unul în fața celuilalt, în loc să se alinieze unul lângă altul, ocupând spațiu. 

Adevărul e că are un impact deosebit din perspectiva designului: când se deschide, creează un efect cinematografic al elementelor care “alunecă” unul peste altul.

2 probleme uzuale la porțile auto culisante telescopice:

Problema 1: Costuri suplimentare cu accesoriile

La poarta auto telescopică ai nevoie de 2 sau 3 rânduri de șine, în funcție de câte panouri de poartă folosești, ceea ce, evident crește costurile față de poarta culisantă clasică. În plus, ai nevoie de un sistem de ghidaj de calitate, care să poată sincroniza la milimetru alunecarea de tip acordeon a panourilor de poartă. Din acest punct de vedere, nu strică să te interesezi la astfel de porți auto care este proveniența accesoriilor.

Noi am rezolvat problema asta folosind accesorii de la FAC, unul din liderii pe plan mondial în accesorii pentru automatizări.  

Problema 2: Terenul denivelat afectează sincronizarea panourilor de poartă

Pentru că e vorba de 2 sau 3 șine pe care trebuie să se alieze paralel, cu precizie, panourile de poartă, este nevoie ca terenul pe care se montează șinele să fie drept, pentru că altfel panourile de poartă nu se vor alinia.

5. Poartă auto articulată culisantă la 90° – sisteme de ghidaj și teren fără denivelări

Poarta auto articulată la 90 de grade

Din punct de vedere estetic, poarta articulată la 90° devine piesa de rezistență a gardului, un element “wow” de care vecinii vor întreba la prima vizită.

Este o poartă care culisează pe șină, dar șina nu este o linie dreaptă, ci face un cot la o distanță atent calculată, în așa fel încât poarta poate lua o curbă. Evident, nu mai este cazul să fie alcătuită dintr-un singur panou de poartă, ci din mai multe, articulate între ele.

Pentru ce curți se potrivește?

Poarta auto articulată este o variantă a porții culisante adaptată pentru curțile care nu au deloc spațiu lateral față de golul porții, dar au spațiu în adâncime. Avantajul ei este că rezolvă inclusiv problema unui gol mare de poartă, pentru că poate acoperi până la șase metri gol de acces.

Merge foarte bine și la Intrări laterale sau în „L”, unde nu ai lateral suficient pentru culisare clasică, dar nici spațiu interior pentru batantă. Se automatizează ușor, cu același kit ca la o poartă culisantă simplă.

2 probleme uzuale la porțile auto culisante articulate la 90 de grade:

Problema 1: Precizia sistemelor de articulare și ghidare

Acest tip de poartă auto presupune anumite costuri suplimentare, pentru vorbim de panouri multiple de poartă, articulate între ele. E important să știi ce fel de sistem de ghidaj se folosește și cât de durabile și funcționale sunt sistemele de articulare, pentru că de ele va depinde funcționarea lină și de durată a porții tale. 

Problema 2: Șine bine calculate 

E important ca terenul pe care se montează șina de culisare să fie drept, pentru că altfel, funcționarea culisării acestui tip de poartă va fi afectată. Mai simplu, această poartă se aseamănă cu un tren care merge pe șine. Pentru ca trenul să poată înainta fără pericolul de a se bloca sau sări de pe șine, e nevoie ca acestea să fie așezate pe teren lipsit de denivelări.

Ce faci în continuare?

Porți auto din aluminiu

  1. Verifică detaliile!

Acum, că ți-ai făcut o idee despre ce înseamnă alegerea unei porți auto, studiază mai în detaliu tipurile de porți de pe site. Vezi că ai și multe filmulețe în care poți vedea exact cum funcționează fiecare tip de poartă.

Poți accesa și simulatorul e-garduri ca să vezi cum ar arăta o configurație.

  1. Măsoară! 

Dacă ai înțeles cam care tip de poartă ți se potrivește, măsoară golul de poartă și spațiile laterale sau cele din adâncime, în caz că vrei o poartă batantă sau articulată la 90 de grade.

  • Stabilește designul!

Verifică galeriile de fotografii publicate pe site cu modele deja realizate și alege culori, tipuri de lamele și de modele.

  • Contactează un consultant!

Îți va oferi asistență tehnică și consultanță pentru orice nelămurire ai avea sau pentru orice detaliu tehnic de care ai putea să te împiedici.

Să-ți fie cu folos!

Alte articole

Completează și primești CADOU:

  • 1 Voucher de 100 lei la achizitie
  • 1 sedinta de consultanta GRATUITA cu unul dintre tehnicienii nostri

In sedinta GRATUITA de consultanta vei primi sfaturi si o propunere personalizata pentru garduri/porti care se incadreaza in cerintele tale (design/buget)