Cele mai frumoase modele de porți din lemn din România: tradiție, artă și funcționalitate

Poarta tradițională românească: hotar simbolic între tărâmuri 

În cultura populară românească, porțile din lemn sunt locuri unde se împletesc credințele ancestrale cu spiritualitatea creștină, unde conviețuiesc și se armonizează simbolurile credinței cu cele ale pământului, ale cerului și ale sufletului.

Când vorbim despre modele de porți din lemn maramureșene, secuiești sau bucovinene, funcționalitatea devine o noțiune cu o încărcătură particulară. În curtea țărănească, funcționalitatea unei porți din lemn nu ține doar de felul în care e construită ca să asigure acces ușor în și din curte, pentru căruțe sau care cu boi, ci și de felul în care separă și protejează universul casnic de universul exterior, sălbatic, plin de spirite rele și de pericole.  

Prin trecerea pragului, pe sub poarta bogat ornamentată atât cu simboluri comune spațiului românesc în general, dar și cu simboluri specifice zonei, bărbatul care se întoarce acasă din lume se purifică și se curăță de toate relele, le lasă în afara porții, iar actul de trecere marchează pășirea peste un hotar între lumi, asemănător trecerii voinicilor din basme de pe ”tărâmul de dincolo” înapoi, în tărâmul universului casnic cald, primitor, unde își păstrează și își protejează tot ce are mai drag, familia. 

Dincolo de acest fel de funcționalitate spirituală, modelele de porți din lemn tradiționale sunt și o declarație a statutului social, adevărate vitrine în care sunt afișate rangurile sociale, dar și valorile familiei care locuiește în spatele porților.

Pe măsură ce ne delectăm, în următoarele rânduri, cu simbolistica celor mai frumoase modele de porți din lemn tradiționale românești, va deveni tot mai evident de ce porțile sunt importante în cultura românească și de ce românii au o preferință ridicată pentru elemente de design atent alese atunci când își aleg poarta 

1. Porțile maramureșene – statut social și simboluri magice

Elementele componente ale unei porți din lemn maramureșene sunt:

1. În mod tradițional, 3 stâlpi de stejar masiv, înalți de 3 metri, ciopliți în patru fațete care oferă un spațiu generos pentru expresivitatea artistică a meșterilor populari. Mai târziu, în prima jumătate a secolului al XX lea, au început să se folosească 5 stâlpi de poartă pentru a crea un spațiu suplimentar pentru un acoperiș mai lat care să creeze un fel de zonă tampon de primire a oaspeților înainte de a intra în curte. Însă în variantele lor inițiale, porțile din lemn maramureșene erau construite pe trei stâlpi. Înălțimea stâlpilor de poartă este justificată funcțional, pentru că trebuie să ofere un spațiu suficient ca să poată trece carele încărcate cu fân pe sub fronton, dar și social, pentru că oferă somptuozitate și inspiră un aer impunător trecătorilor sau oaspeților, vorbind, astfel, despre rangul social al celui care locuiește în spatele porții.
2. Cei trei stâlpi sunt legați în partea de sus de o grindă care se numește ”fruntar”, care e, la rândul ei, bogat ornamentată.
3. Pe fruntar se sprijină acoperișul larg din șindrilă, numit ”hăizaș”. 

Simbolul rangului nobiliar al nemeșilor

Porțile din lemn maramureșene au început să fie construite în secolul al XVII-lea și au devenit, în secolul al XVIII lea, marca nobiliară a unei clase sociale prospere: nemeșii, care proveneau din rândul obștilor maramureșene, erau un fel de țărani nobili, descendenți ai cnejilor. Lor li se acordase privilegiu de a-și construi astfel de porți din lemn sculptate, pentru a se deosebi de țăranii liberi sau iobagi. Așadar funcția principală a porții maramureșene a fost, la originea ei, una socială, un fel de statement cu privire la rangul familiei care ocupa curtea păzită de poarta somptuoasă din lemn.

Ceilalți țărani din comunitate își construiau ”vranițe”, porți din lemn ale căror aripi erau realizate din pari montați paralel unii față de alții și orizontal, susținuți de o diagonală care să-i fixeze. 

Pragul de sus – o soluție ingenioasă pentru aroganță

O particularitate interesantă a porților din lemn maramureșene este ”pragul de sus” al porții mici. Poarta mare nu era prevăzută cu prag în partea de sus, ca să poată avea acces în curte căruțele, carele și trăsurile.

Dar poarta mică, cea care, în terminologia specifică zilelor noastre, ar fi denumită ”poartă pietonală”, avea atât prag în partea de jos, cât și un prag în partea de sus. 

Și, deși înălțimea stâlpilor porții era generoasă, pragul de sus era fixat cam la 1,6 -1,7 metri. Se consideră că această înălțime era o cutumă cu o semnificație aparte: cel care intra pe poartă, chiar și în vremea aceea, în care media de înălțime a oamenilor era ceva mai redusă ca în ziua de azi, trebuia să se aplece, înțelegând, astfel, rangul social al familiei pe teritoriul căreia intra. 

Cine era prea mândru și pășea pe poartă fără să se încline, ”dădea cu capul de pragul de sus”. Iată, așadar, o explicație simbolică a celebrei expresii românești care indică un comportament arogant, lipsit de smerenie. 

Simboluri magice pe porțile din lemn maramureșene

Stîlpii de susținere, dar și fruntarul și pragul de sus al porților din lemn maramureșene sunt laborios ornamentate cu simboluri care relevă spiritualitatea aparte a spațiului cultural și istoric despre care depun mărturie. 

Tehnica sculptării simbolurilor a evoluat dinspre modelele incizate în lemnul de stejar, înspre modelele puternic excizate, în relief, care par să se extragă din lemn, să se definească în jocuri de umbre și lumini.

În funcție de zona unde au fost realizate, sunt multe simboluri sculptate, însă cele mai uzuale, cele care transcend apartenența particulară și devin simboluri spirituale recunoscute universal, sunt:

• Funia răsucită – simbol al împletirii eterne a vieții și morții, a binelui și răului, al principiului dualității în univers. 
• Simbolul soarelui – rozeta solară, simbol al luminii și binelui.
• Pomul vieții – simbolul vitalității, rodniciei, aspirației către etajul spiritual al existenței, vieții veșnice.
• Crucea – integrată adesea în celelalte simboluri, semn al profundei întrepătrunderi a spiritualității creștine cu cosmogonia particulară a țăranilor.
• Păsările – porumbelul, simbol al curățeniei morale a sufletului pur  sau cocoșul, simbol solar și masculin, vestitorul dimineții, cel care alungă, prin cântecul său, spiritele rele ale nopții și întunericului.

Porțile maramureșene și ritualurile cu substrat magic

De la construcția lor, până la maniera în care delimitează simbolic spațiul domestic de cel exterior, porțile din lemn maramureșene sunt borne pentru ritualuri sacre care integrează spiritualitatea lumii de la sat în viața cotidiană.

Lemnul folosit pentru construcția stâlpilor porții provenea, în mod tradițional, din stejari tăiați iarna, pe lună plină, aduși în gospodărie în zi lucrătoare în care nu era post și uscați timp de doi ani sub șoproane. Sub stâlpul porții se puneau bani, agheasmă și tămâie, ca să asigure prosperitatea casei și să țină departe relele și bolile.

La nuntă, poarta se împodobește cu ramuri de brad, busuioc și mesteacăn. În unele zone, sub pragul de sus se așează un vas de lut acoperit cu un ștergar, iar intrarea alaiului de nuntă are loc abia după ce se oficiază, ritualic, spargerea vasului.

De Anul Nou sau de Bobotează, flăcăii fură portițele și le ascund în locuri dificil de găsit, simbolizând necesitatea ușilor deschise pentru ca vechiul an să iasă și noul an să poată intra.

De Paște, traista cu cele sfințite aduse de la biserică se atinge de trei ori de stâlpul porții, pentru a transfera asupra ei și a reînnoi capacitatea sa de protecție împotriva a tot ceea ce reprezenta răul.

Meșterii din Maramureș păstrează și transmit și astăzi tehnica de construcție și sculptură a stâlpilor de porți din lemn maramureșene. Astfel de porți se construiesc și astăzi și își păstrează, indirect, semnificația privind statutul social, pentru că sunt, datorită nivelului de artă pe care îl presupun și a materialelor rare și nobile, foarte costisitoare. Sunt deosebit de apreciate și în străinătate, astfel că sunt obiect al exportului în Norvegia, Franța sau Statele Unite.

2. Porțile secuiești – identitate, culoare și istorii de familie 

Porțile din lemn secuiești, din ținuturile Harghitei și Covasnei, se aseamănă cu porțile maramureșene din perspectiva construcției, dar sunt fundamental diferite din perspectiva ornamentării.

Astfel, construcția modelelor de  porți din lemn secuiești conține aceleași elemente de bază, respectiv cei trei stîlpi înalți de poartă, grinda de susținere și ”porumbarul”, acoperișul de șindrilă de deasupra porții.

Lemnul folosit este molidul, pinul sau stejarul, iar denumirea  acoperișului specific porții de lemn secuiești indică funcționalitatea sa: adăpost pentru porumbei, păsările care iată, nu mai sunt doar simboluri ale sufletului reprezentate în lemn, ci trec din spațiul simbolistic în cel fizic, conectând astfel lumea magică cu cea cotidiană.

Primele atestări ale porților din lemn secuiești, ”székely kapu”, provin din secolul al XVII lea și consemnează statutul lor social nobiliar: astfel de porți din lemn marcau intrarea în curțile conacelor nobiliare secuiești. De-a lungul secolelor XVIII-XIX, odată cu emanciparea țăranilor liberi secui, modelul porților bogat ornamentate se răspândește spre gospodăriile obișnuite. 

Cu trecerea timpului, aceste porți capătă o simbolistică tot mai pregnantă, de ezistență la încercările de uniformizare ale regimului comunist, iar mai târziu, de apartenență la identitatea comunitară și etnică.

Simboluri și stil de ornamentare la porțile din lemn secuiești

Porțile din lemn secuiești se disting prin ornamentarea bogată atât a stâlpilor, cât și a porților și panoului care marchează ”pragul de sus”. Particularitatea lor este că elementele sculptate în lemn sunt deseori îmbogățite coloristic, fiind pictate în culori vii, care dau o specificitate aparte acestor porți.

Culorile folosite cu predilecție sunt: albastru cobalt, verde pământ, maro-roșcat și alb, iar elementele vizuale sunt predilect din registrul vegetal, frunze, vițe și flori, alături de porumbel, simbolul sufletelor celor morți.

O particularitate a acestor porți sunt inscripțiile în limba maghiară sau română, uneori bilingve, pictate pe poartă, cu urări de bun venit sau binecuvântare

Simbolurile preponderente sunt:

• laleaua stilizată – care semnifică renaștere și demnitate și e specifică stilului de ornamentare secuiesc
• vița – spiralată, cu frunze și flori, simbol al continuității, regenerării și vieții.
• porumbelul – considerat simbol al păcii, armoniei în familie,legătura dintre cer și pământ
• inima – simbol al iubirii, continuității și loialității
• pomul vieții – simbol al prosperității, ascendenței, rodniciei și vieții

Ritualuri legate de porțile din lemn secuiești

Porțile din lemn secuiești sunt, și ele, locuri de care se leagă simbolic ritualuri care marchează momentele principale ale vieții omului.

La ridicarea porții e implicată întreaga comunitate și are loc un ritual de sfințire oficiat de preotul comunității, care stropește cu agheasmă pentru a binecuvânta construcția.

La nuntă, arcada se împodobește cu panglici roșii și crengi de brad, iar mireasa pășește simbolic pentru prima dată pragul porții mirelui.

Doliul este marcat prin panglică neagră agățată de poartă și prin plasarea unui brad cu vârful în jos în fața porții.

Încărcate de semnificații bogate, porțile din lemn secuiești sunt astăzi declarații ale apartenenței etnice, stilizate într-o bogăție de culoare și simbol. 

3. Porțile bucovinene – armonie și deschidere

Deși nu sunt atât de sofisticat ornamentate ca modelele de porți din lemn maramureșene sau secuiești, porțile bucovinene se remarcă prin câteva elemente care le dau caracterul aparte, atât ca tehnică de construcție, cât și ca manieră de ornamentare și integrare în estetica gospodăriei țărănești.

Armonie estetică în toată gospodăria

Porțile din lemn bucovinene sunt construite din lemn de fag sau de molid, uneori cu elemente de stejar. Sunt susținute, ca și celelalte modele de porți din lemn, de trei stâlpi, însă diferența apare la foile de poartă și la poarta mică, dar și la acoperișul porții:

Modelele de porți din lemn bucovinene, deși folosesc stâlpi de poartă înalți, au foi de poartă relativ mai puțin înalte față de porțile maramureșene sau secuiești. În felul acesta, curtea rămâne mult mai deshisă vederii, spre deosebire de porțile maramureșene sau secuiești care închid complet vederii spațiul din spatele porților.

Efectul este, astfel, de deschidere, spațiul nu mai este intimidant, poarta nu mai e locul care oprește, ci locul care îmbie trecătorii spre căldura și intimitatea curții, în acord cu spiritualitatea locului.

Acoperișul unei porți din lemn bucovinene are aceeași formă ca și cel al porților maramureșene sau secuiești, dar este acoperit de draniță, ceea ce îi conferă acel aspect particular de ”șindrilă despicată”.

Porțile bucovinene sunt ornamentate cu discreție, prin simboluri sculptate de-a lungul stâlpilor și, mai ales, prin elementele traforate în scândurile care compun poarta mică sau foile de poartă. Această tehnică a traforării, însușită de la meșterii germani, datează de pe vremea Imperiului austro-ungar și este folosită începând cu secolul al XVIII lea pentru decorarea gardurilor și porților de lemn. Prin această tehnică e obținut acel efect de ”dantelă de lemn” specific bucovinean. 

Poarta bucovineană se integrează estetic cu cu prispa casei și cu elementele decorative de sub acoperiș, iar această armonizare este, din nou, un element care dă specificitate esteticii populare din partea locului.

Simboluri și ritualuri legate de porțile bucovinene 

În ornamentarea porților bucovinene, ca și a gardurilor sau elementelor de lemn din construcția prispelor sunt folosite simboluri stilizate precum:

• rozetele, cercurile sau vârtejurile – simboluri ancestrale ale Soarelui
• pomul vieții – simbol al fertilității și continuității
• crucea înscrisă în romb – simbol de binecuvântare
• funia – simbol pentru dualitatea universului, legătura între viață și moarte, bine și rău.

Fiecare moment important din viața omului din satul bucovinean este marcat și pe poarta curții:

De Sfântul Gheorghe, de exemplu, se taie, din ajun, brazdă verde și se prinde pe poartă, împreună cu ramuri de salcie, ca protecție împotriva spiritelor rele care putea să afecteze fertilitatea vitelor sau rodul plantelor sau pomilor. În aceeași noapte, se așează lângă poartă o greblă cu dinții în sus, capcană pentru duhurile rele, un corespondent al simbolului ”dinți de lup” cu care se ornamentează inclusiv porțile bucovinene și care are rol de protecție. 

De Florii se aduc ramuri cu mâțișori la biserică, iar după slujbă se agață de poartă, ca să apere casa de trăznet și farmece.

La nuntă se agață panglici roșii la porțile invitaților la nuntă, iar după cununie iese soacra mare în fața porții, cu colac, sare și busioc, ca să primească nora în curte, iar aceasta trece pragul porții de ori, semn că s-a așezat sub protecția noii familii.

Obiceiuri vechi, porți noi

De-a lungul timpului, modelele de porți din lemn românești au fost simboluri ale statului social, prag de trecere între lumesc și spiritual, locuri încărcate de magie, care țin răul afară și invită înăuntru doar pe cine vine cu inima curată.

Modernitatea a însemnat o evoluție a porților spre materiale mai rezistente și mai versatile, cum e aluminiul, spre funcționalitate ridicată și spre un design mai simplificat, care pune accent pe culoare. 

Însă semnificația profundă a porților românești nu a dispărut, așa că nu e nici o mirare că și astăzi toate ritualurile importante includ poarta.

Pe stâlpii porților pietonale sau auto din aluminiu, personalizate prin elemente de design care vorbesc despre familia din interiorul curții, vopsite în culori strălucitoare, sobre sau cu inserții de culoarea lemnului, automatizate, silențioase și rezistente, găsești și azi ramurile de salcie de Sfântul Gheorghe, Sînzienele de Sfântul Ion, ramuri de tei și nuc de Rusalii, ba chiar și fire de Mărțișor imediat ce vine Primăvara calendaristică.

În orice epocă, poarta a reprezentat și va continua să reprezinte pentru români pragul fundamental dintre spațiul de afară, cel în care muncesc, se luptă cu probleme, aleargă să înfrunte provocările și spațiul dinăuntru, sacru, al familiei cuib, al protecției, bucuriei și intimității.