E un truism să spunem că gardurile au existat din cele mai vechi timpuri și au însoțit însăși evoluția societății umane. Gardurile sunt un fel de reflexii culturale ale felului în care societățile omenești s-au raportat și se raportează la proprietate, securitate, intimitate și statut social.
Funcțiile unui gard nu s–au modificat, dar, pe măsură ce vremurile s-au succedat, au apărut noi modele de garduri și noi moduri în care mixul de funcții pe care le îndeplinește un gard s-a oglindit în structura și aspectul gardurilor.
Dintotdeauna, gardurile au servit pentru patru scopuri: pentru a ști până unde e proprietatea fiecăruia, pentru a împiedica intruziunea altor oameni sau a animalelor în spațiile noastre private, pentru a ne feri de ochi iscoditori, pentru a declara cine suntem. Însă importanța pe care fiecare din aceste roluri a avut-o de-a lungul timpului a dictat decizia pentru un model de gard sau altul. Focusul pe protecție, intimitate sau estetic e determinat și de cultura din care facem parte, și de evenimentele istorice care au afectat într-un sens sau altul felul în care percepem securitatea, intimitatea și proprietatea.
Delimitarea proprietății: până aici e proprietatea mea!
Oamenii construiesc garduri pentru a delimita o bucată de teren care reprezintă proprietatea lor privată de proprietatea altcuiva. În funcție de tipul de proprietate pe care îl delimitează, există mai multe modele de garduri, iar elementele de design contează mai mult sau mai puțin.
Dacă este vorba despre un teren agricol, în mod tradițional românii au rezolvat problema proprietății fără să investească în aspectul estetic al gardului. De multe ori, delimitarea proprietății asupra unei bucăți de pășune sau teren arabil s-a făcut și se face prin folosirea unui element natural, un copac, un pârâu, o tufă, o piatră sau, pur și simplu, prin marcarea hotarului cu un țăruș.
Doar dacă se dorește împiedicarea accesului animalelor pe o proprietate de acest fel se folosește un gard simplu și funcțional, din țăruși de lemn și leațuri așezate, de obicei, pe orizontal.
Mutarea hotarului la stânga sau la dreapta cu câțiva pași nu a fost un obicei străin de noi. Pe alocuri a devenit un soi de joc între vecini și a fost o problemă suficient de răspândită încât să fie folosită ca element de autenticitate rurală în literatura română.
Dacă gardul care delimitează terenurile agricole nu a avut alt rol decât cel funcțional – topografic, în schimb gardul care delimitează proprietățile de tip curte a căpătat multe alte nuanțe.
Practic, partea de gard comună între vecini a rămas cu rolul funcțional și nu a jucat un rol estetic. Tradițional, această parte de gard avea o dimensiune medie, în așa fel încât vecinii să poată vorbi ”peste gard”.
Garduri scunde nu prea s-au purtat la români nici măcar între vecinii care se înțelegeau bine. Explicația pentru lungimea medie a gardurilor poate fi faptul că, tradițional, țăranii români creșteau păsări în curți, iar un gard jos, model american, ar fi asigurat evadarea păsărilor în curțile vecinilor.
În perioada contemporană, fie că e vorba de un gard de lemn sau despre garduri moderne din aluminiu, gardul care separă proprietățile vecinilor nu mai e, mereu, de înălțime medie. De multe ori, oamenii optează pentru un gard de aluminiu sau pentru un gard de tablă înalt, compact, cu lamele fără spațiu între ele.
E o evoluție care a devenit evidentă după căderea comunismului și poate fi explicată printr-o schimbare de mentalitate ca urmare a perioadei comuniste. Gardul dintre vecini a căpătat o funcționalitate care a devenit preponderentă în mixul de funcții ale gardului: aceea de a asigura intimitatea. Frica pe care comunismul a dezvoltat-o în români, de a-și ascunde spațiul intim, de a se feri de priviri indiscrete care ar putea să provoace rău, a modificat, în felul acesta peisajul urban, dar și pe cel rural.
Gardul dinspre stradă a fost cel care a fost asociat la români cu cele mai multe funcții și a suferit cele mai mari transformări de-a lungul timpului.
Gardul dinspre stradă delimitează o curte, iar curtea a fost mereu foarte importantă pentru familiile din satele și orașele românești.
După schimbarea regimului comunist, care a produs trauma locuitului la bloc, oamenii s-au reorientat cu aviditate spre ”casa cu curte” sau ”casa cu teren”. Preferințele pentru curte sunt diverse, însă oricât de mică sau mare este curtea, uneori reducându-se la o simplă alee de jur împrejurul casei, românii au optat mereu pentru împrejmuirea ei cu un gard stradal care, de data aceasta, nu a mai avut doar rol de delimitare a proprietății, ci a evoluat spre preluarea celorlalte funcții ale unui gard.
Asigurarea protecției: Pe aici nu se trece!
Când pentru cei care locuiesc în interiorul spațiului delimitat de gard este importantă protecția față de cei care ar putea să intre pe proprietatea lor, construiesc garduri înalte, compacte, solide.
Din perspectivă istorică, tipul acesta de garduri e asociat mai degrabă cu zidurile de protecție ridicate în jurul cetăților medievale sau curților domnești. În perioada modernă, gardurile menite să împiedice intruziunea persoanelor străine sunt construite în jurul unor instituții publice care țin de armată sau de justiție.
Cu toate acestea, funcția de protecție este prezentă la multe garduri moderne, prin inserarea unor elemente specifice: de exemplu, la multe garduri din fier forjat, un element uzual este terminația în formă de săgeată care are și rol estetic, dar care are drept scop principal îngreunarea accesului străinilor nepoftiți care ar putea încerca să sară gardul.
Asigurarea protecției prin garduri moderne e, mai degrabă, o funcție legată de frica de furt și e prezentă în designul de gard modern prin proiectarea unui gard mai înalt, care să facă dificil accesul intruziv în curte.
Diferite modele de garduri moderne sunt preferate mai degrabă prin prisma funcției lor de a asigura intimitatea și de a avea un aspect estetic decât prin funcția lor de protecție. Din pespectiva aceasta, funcția de protecție a rămas prezentă prin înălțimea medie spre înaltă a gardurilor preferate de români.
Asigurarea intimității în spațiul privat: aici suntem în siguranță!
De multe ori, gardul are rolul de a-i feri pe cei dinăuntru de privirile indiscrete ale trecătorilor.
La noi, funcția aceasta a căpătat un rol tot mai puternic, mai ales după schimbarea de regim de după 1989.
Dacă în Vestul Europei și în SUA evoluția a fost spre scăderea în înălțime a gardurilor, ba chiar dispariția lor, la noi gardurile au devenit tot mai înalte și mai opace.
”Să nu se vadă” printre lamelele unei porți de aluminiu, de exemplu, este o solicitare care dă bătăi de cap producătorilor de porți de aluminiu, pentru că aceste porți sunt ușoare și o mică distanță între lamele este necesară, pentru a permite vântului să treacă fără ca poarta de aluminiu să opună rezistență. În caz contrar, materialul ușor al unei porți de aluminiu se poate deforma sau poate pune o presiune nedorită pe sistemele de prindere.
Deși există soluții precum lamelele Diamond, a căror formă oblică permit vântului să treacă fără a permite privirilor să treacă, preferința românilor merge insistent spre garduri prin care ”nu se vede”.
E o tendință care a fost influențată semnificativ de trauma comunismului, când era vital să păstrezi spațiul interior departe de priviri răuvoitoare.
Și, deși România a devenit una dintre cele mai sigure țări din Europa, ba chiar din lume, încă există o preferință ridicată pentru garduri înalte și compacte, care ne feresc de ochii străinilor.
E suficient să facem o plimbare în suburbiile atașate marilor orașe din România, ca să constatăm că înălțimea gardurilor este medie sau mare, că există multe modele de garduri din lemn, garduri din fier forjat, garduri din aluminiu, garduri de tablă și că nu există proprietate care să nu fie împrejmuită cu un gard, fie el un gard modern sau tradițional.
O altă tendință care vine diametral opus față de tendința din țările Europei de Vest sau SUA și care explică preferința românilor pentru garduri este preferința pentru proprietate versus locuitul cu chirie. România are cea mai mare rată de proprietate privată din Uniunea Europeană. Este un factor de specificitate culturală care e studiat de către antropologi și își are explicația în natura evenimentelor istorice care au influențat, de-a lungul timpul, percepțiile asupra proprietății.
În continuare, a deține propria casă este o preferință puternică a românilor și visul de a locui la o ”casă cu curte” este un țel care nu-și pierde din relevanță.
În acest context, nu e previzibilă dispariția gardurilor prea curând. Evoluția gardurilor merge mai degrabă spre rafinarea elementelor de design, decât spre dispariția lor, ca în comunitățile americane sau în suburbiile europene, unde delimitarea proprietății se face simbolic, iar funcția de intimitate este acoperită prin înființarea de garduri vegetale, așa numitele garduri vii.
Rol estetic și de statut: aici locuiesc EU!
Gardul spune cine ești, e un statement despre cei care locuiesc în interiorul spațiului delimitat de gard.
Dintotdeauna gardul a avut pentru români un important rol estetic și de statut.
În comunitățile rurale, poarta sculptată e o adevărată operă de artă. Poarta maramureșeană sau poarta bucovineană sunt binecunoscute ca produse culturale purtătoare de simboluri ancestrale care declară spiritualitatea celor care locuiesc curțile unde se intră pe asemenea porți tradiționale.
Un gard de lemn care vine la pachet cu o asemenea poartă tradițională nu este decorat neapărat, dar este realizat din scânduri de lemn bine șlefuite, încheiate cu decupaje la rotund și susținute cu stâlpi de metal.
Un gard de lemn necesită întreținere periodică și viața la curte a avut dintotdeauna acest reper care ordonează universul gospodăriei, fie ea tradițională sau modernă: vopsitul gardului. Culoarea devine elementul estetic definitoriu al unui gard de lemn. Albastru sineală sau verde intens sunt culori de gard uzuale încă în comunitățile rurale.
În suburbii, trendul a mers spre modele de gard diverse: garduri de lemn, garduri de fier forjat, garduri de aluminiu sau tablă.
Dacă vorbim de fier forjat, cele mai frumoase modele de garduri vin cu elemente sofisticate, de obicei de inspirație vegetală, cu volute generoase.
Printre cele mai frumoase modele de garduri de lemn sunt cele pictate. Culoarea, când discutăm despre gardurile de lemn, nu mai este unicul element definitoriu ca aspect.
Dacă desenul nu a făcut parte din estetica unui gard de lemn în mod tradițional, în perioada contemporană devine evidentă o preocupare artistică spre decorarea gardurilor de lemn cu picturi și desene, fie inspirate de simbolistica cusăturilor sau ceramicii tradiționale românești, fie inspirate de trenduri estetice împrumutate din exterior.
Cele mai multe modele de garduri din aluminiu au ca factor estetic definitoriu tot culoarea.
Culoarea unui gard de aluminiu este un element versatil: tehnicile actuale de vopsire în câmp electrostatic, care fixează culoarea și o fac foarte rezistentă, au făcut posibilă vopsirea unui gard de aluminiu într-o gamă coloristică largă. Deși trendul este spre nuanțele de gri, cu accent pe gri antracit, tot mai multă lume preferă culorii vii, în nuanțe de roșu, verde sau galben sau combinații de culori și elemente care imită natura, cum sunt combinațiile de culori care imită lemnul.
Pentru că aluminiul este un material foarte versatil, care permite asocierea estetică cu multe alte elemente, trendul conduce spre garduri de aluminiu cu design personalizat, cu inserții de culori diferite, cu inserții de elemete luminoase sau cu integrarea unor stâlpi de beton, marmură sau alte elemente în estetica generală a unui gard de aluminiu.
În concluzie, gardul încă reprezintă un element foarte important în decizia de se muta la ”casă cu curte” a oricărui român. Trendul în materie de garduri la români este aparte față de evoluția generală a conceptului de garduri din Occident, iar focusul cade tot mai mult pe culoarea pentru gard și elementele de design al unui gard.
În schimb, preferința pentru garduri în spațiile publice tinde să se alinieze cu cea vestică: celebrele gărdulețe ale spațiului verde și plăcuțe cu ”nu călcați pe iarbă” au început să dispară sau să se rărească semnificativ, aliniind comunitățile la trendul european care face ca spațiile comune și publice să devină spații deschise, în care oamenii să se poată bucura liber de natură sau peisajul urban.
Preferința pentru intimitate în spațiul privat, însă, continuă să fie foarte ridicată la români, ceea ce explică, de altfel, trendurile de diversificare a modelelor de garduri.
